În noiembrie îl pomenim pe Cuviosul Stareţ Paisie de la Neamţ, unul dintre marii nevoitori şi înnoitori ai monahismului din veacul al XVIII-lea. Din tinereţe, fiind cuprins de râvnă spre o viaţă duhovnicească înaltă, îşi îndreaptă paşii spre ţările româneşti. Aici întâlneşte mai mulţi stareţi cu viaţă aleasă, care au contribuit la formarea lui duhovnicească şi la întărirea dragostei lui faţă de călugărie. De aici pleacă pe Athos unde traduce scrieri ascetice din greceşte din Antonie cel Mare, Macarie, Marcu Ascetul, Teodor Studitul, Filotei Sinaitul, Grigorie Sinaitul, Simeon Noul Teolog şi alţii.
Revine în Moldova şi este stareţ la mănăstirile Secu şi Nreamţ. Prin strădaniile cuviosului, mănăstirea Neamţ a devenit cel mai însemnat centru de cultură teologico-ascetică din ţările române. Rânduielile călugăreşti introduse de stareţul Paisie în manăstirile pe care le-a cârmuit, au avut o influenţă binefăcătoare şi asupra altor mănăstiri şi schituri, mai ales din Rusia. Ucenicii săi pregătiţi pentru îndrumarea vieţii duhovniceşti, s-au răspândit în peste o sută de mănăstiri ruseşti, ducând pretutindeni acelaşi duh nou de viaţă spirituală (mănăstirile Valaam, Soloveţ, în nord, Alexandru Nevski în Petersburg, Optina în centrul Rusiei, Simonov şi Novospask în Moscova, Lavra Pecerska în Kiev, Noul Athos în Caucaz şi altele). Este înfiinţătorul mişcării spirituale “paisiana”, cea care a influenţat şi pe unii gânditori ruşi din veacul al XIX-lea.
Lasă un răspuns