Cuviosul Andrei Rubliov iconograful s-a născut în anul 1360 şi provenea dintr-o viţă cultă. De aceea se deosebea printr-o rară înţelepciune, fapt confirmat şi de creaţia sa. A învăţat arta iconografică în Bizanţ şi Bulgaria. Cuviosul Andrei a lucrat o vreme în atelierul lui Teofan Grecul şi probabil îi era ucenic. Viaţa iconografului a fost legată de două mănăstiri: de Lavra „Sfânta Treime” şi lavra Sfântului Andronic din Moscova, unde s-a călugărit. Vieţuind într-un mediu duhovnicesc înalt, într-o atmosferă de sfinţenie, călugărul Andrei învăţa atât din vieţile sfinţilor, cât şi de la exemplele vii ale nevoitorilor din preajma sa. Aproape 20 de ani, până la moarte, Cuviosul Andrei împreună cu fratele său de nevoinţă Daniel Ceornâi a dus o viaţă de iconograf ascet.
Ştiţi cum se pictau icoanele în trecut?
Iconograful începea lucrul asupra unei icoane numai cu binecuvântarea duhovnicului. În timp ce picta, iconograful petrecea în rugăciune şi în post aspru. În timpul lui Andrei Rubliov icoanele se pictau după următoarea tehnologie. Pentru început se alegea lemnul – o scândură dreaptă şi netedă, de obicei de tei.
În 1411 în cinstea Cuviosului Serghie, întemeietorul Lavrei „Sfânta Treime”, Andrei Rubliov pictează icoana Sfintei Treimi, aşezată în biserica de lemn a mănăstirii. În 1420 după ridicarea bisericii de piatră, icoana s-a aflat în biserica nouă până la transmiterea ei Galeriei „Tretiakov”. Icoana Sfintei Treimi pictată de Andrei Rubliov a devenit un simbol al epocii.
Scândura nu trebuia să aibă nici un nod, oricât de mic, în caz contrar peste câţiva ani lemnul putea să crape şi să distrugă icoana. Apoi în scândură se dăltuia o adâncitură ca un „leagăn” pentru icoană. În această adâncitură iconograful punea mai multe straturi de gled (substanţă care izolează pictura de suport, asigurând o mai bună aderare şi durabilitate a acesteia), apoi peste un strat de clei de peşte şi cretă se lipea pânza. După uscare, aceste straturi formau un suport dur care se şlefuia cu grija pentru a oferi pictorului o suprafaţă netedă de lucru. Apoi scândurele se aureau – pe suprafaţa ştearsă bine cu usturoi se puneau fâşii foarte subţiri de aur. În vopsele se adăuga gălbenuş de ou sau smoală aurie, în aşa fel icoanei i se adăuga lumină. Pe icoană se aşterneau mai întâi culori închise, iar apoi mai deschise.
Lasă un răspuns