Fiind student, l-am întrebat într-o zi pe părintele meu duhovnic:
- Cum trebuie să ne comportăm cu oamenii?
Fără a se gîndi prea mult, mi-a răspuns cu fermitate:
- Cu evlavie!
Am rămas uimit de răspuns. Părintele însă mi-a tîlcuit sensul duhovnicesc al răspunsului aşa: orice om are în el chipul lui Dumnezeu, iar lui Dumnezeu ne închinăm cu evlavie …

Clopoţelul este un excepţional desen animat pentru copii, dar şi pentru maturi, ce prezintă o legendă interesantă despre apariţia tradiţiei de a bate clopotele. În esenţă este o ilustrare grăitoare despre bine şi rău, despre jertfire şi compasiune între oameni. Un subiect mai actual ca oricând în vremurile noastre! A fost realizat în 2008 în Rusia şi este dedicat mucenicilor de la Optina, Ferapont, Trofim şi Vasilii, care au fost ucişi în luminata zi de Înviere a Domnului, în anul 1993. Regie şi scenariu de Serghei Strusovski, pictor – Elena Kuzneţova, compozitor – Pavel Usanov, traducere în limba română – Ortodoxia pentru copii.

Dragi prieteni, vă propunem două aplicaţii din hârtie, pe care le puteţi realiza acasă cu prietenii şi frăţiorii sau la lecţiile de religie. Pentru aceasta aveţi nevoie doar de carton colorat şi foarfece. Îndoiţi foaia de carton colorat de-a lungul în două. Desenaţi cu creionul jumătate de contur al candelei sau lumânării. Tăiaţi cu foarfecele pe contur. Aşadar, aveţi o căndeluţă şi o lumânare cu care puteţi decora camera voastră sau, de ce nu, pomul de Crăciun.

La care Domnul zâmbind, zise:
- Timpul Meu e veşnicia. Ce vreai să Mă întrebi?
- Ce Vă miră cel mai mult la oameni?
Şi Dumnezeu mi-a răspuns:
- Oamenii se plictisesc să fie copii, de aceea se grăbesc să crească cât mai repede, ca, devenind maturi, să vrea din nou să fie copii. Ei îşi irosesc sănătatea făcând bani… apoi îşi irosesc banii recuperând sănătatea. Gândindu-se îngrijoraţi la viitor, ei uită de prezent, încât nu mai au nici prezent, nici viitor. Ei trăiesc de parcă n-ar muri niciodată. Şi mor de parcă niciodată n-au trăit. Domnul mă luă de mână, tăcând împreună cu mine. Apoi L-am întrebat:
- Ca Părinte, ce credeţi că ar trebui, întâi de toate, să ştie copiii de pe pământ?

- Să ştie ei că nu pot impune pe nimeni să-i iubească. Tot ce pot ei este să îngăduie a fi iubiţi de alţii. Să ştie că nu este bine să se compare cu alţii. Să ştie a ierta întotdeauna. Să ştie ei că e de ajuns doar câteva clipe pentru a produce răni adânci în inimile scumpilor lor apropiaţilor şi mulţi ani pentru a le vindeca. Să ştie că un om bogat nu este cel care are mai mult decât toţi, ci acela căruia îi trebuie mai puţin decât celorlalţi. Să ştie că sunt oameni care vă iubesc cu ardoare, dar care n-au învăţat încă să-şi exprime sentimentele. Să mai ştie că doi oameni pot privi un lucru, dar să-l vadă diferit.
- Vă mulţumesc pentru timpul acordat – I-am spus cu smerenie. Ce ar mai trebui să ştie?
Dumnezeu zâmbi şi îmi răspunse:
- Pur şi simplu să ştiţi că Eu sunt alături…. întotdeauna!

Dragă prietene, aici poti salva fişierul PDF al unei cărţi de rugăciuni pentru copii.  Decupează paginile din machetă şi capsează-le sau coase-le cu aţă. Noi vă dorim mult spor în tot lucrul bun şi dragoste pentru aproapele. Fi-ţi buni, ascultători şi bucuraţi-vă părinţii!

Tâlcuire la

Rugăciunea începătoare

În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin.

Copii, mai ţineţi minte cum ne-a poruncit Domnul să-L numim? Adevărat, El ne-a poruncit să-L numim Tată, ceea ce înseamnă că noi suntem fiii Lui de Care trebuie să ascultăm. Dacă vom fi copii cuminţi şi ascultători, Tatăl nostru Cel Ceresc ne va ajuta în toate, tot aşa cum ne ajută şi părinţii noştri. Iar dacă vom fi neascultători, atunci Domnul nu ne va da acele mile pe care le cerem în rugăciune, nu ne va îndeplini dorinţele. Pentru aceasta în prima rugăciune adresată lui Dumnezeu, noi ne exprimăm dorinţa de a face în numele, adică întru slava, cinstea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, Cel întreit în Persoane.

Sfânta Biserică a instituit ca această rugăciune să se rostească la începutul tuturor rugăciunilor, înainte de orice lucru. Spunând această rugăciune, copii, trebuie să ne facem semnul sfintei cruci, arătând prin aceasta că o rostim cu multă credinţă în Unul Dumnezeu Cel întreit în Persoane, că avem o mare evlavie faţă de patimile de pe cruce ale Mântuitorului şi o sinceră dorinţă de a împlini toate poruncile Lui.

„Amin” înseamnă „cu adevărat, aşa este”. Încheind rugăciunea cu acest cuvânt, avem în vedere că ne-am rugat cu credinţă Domnului nevăzut. Cuvântul „amin” se întâlneşte foarte frecvent la sfârşitul rugăciunilor anume pentru a aminti omului că rugăciunea lui va fi auzită de Dumnezeu numai dacă o va rosti cu credinţă în Cel, pe Care nu-L vede, dar Care, fiind Atotputernic, vede inima fiecăruia dintre noi.

Şi Dacă nu ne rugăm

Gîndeşte şi tu: cînd oamenii încetează să mai vorbească între ei? Atunci cînd se ceartă. „Eu nu mai vorbesc cu el” înseamnă „eu nu mai sînt prieten cu el” şi chiar „nu-l mai suport”. Şi dacă nu ne rugăm, adică nu vorbim cu Dumnezeu, înseamnă că nu mai prietenim cu El şi nu-L mai iubim. Dar se ştie că pe cine iubeşti cu acela vreai să te întîlneşti…
Mulţi, foarte mulţi oameni s-ar părea că ştiu despre existenţa lui Dumnezeu, însă nu-L iubesc. Rudele, prietenii – iată-i aici, alături, iar Dumnezeu, desigur există, însă undeva departe, în Ceruri, dar numai nu în viaţa mea…

Asta se explică şi prin faptul că Dumnezeu nu cheamă pe nimeni la Sine cu forţa, împotriva voinţei sale. De aceea omul poate şi să iute de El, să se îndepărteze de El. Dumnezeu însă continuă să ne iubească pe fiecare, cu o dragoste despre care nici nu ne putem imagina. Şi oricine se îndreaptă către El, Îi va simţi dragostea. Pentru aceasta mai e nevoie de ceva: oferiţi-I un loc în viaţa voastră, chemaţi-L şi încercaţi să-L auziţi. Aceasta înseamnă rugăciune.

Adeseori pe stareţul Paisie îl întrebau ce este dreptatea. Cum să procedăm cu dreptate?
La aceasta părintele Paisie spunea aşa:
- Este dreptate omenească, dar este şi dreptate Dumnezeiască.
- Dar ce este dreptatea Dumnezeiască? – întrebau ei.

Drept răspuns stareţul aducea următorul exemplu:
- Imaginează-ţi că un om a venit în ospeţie la un prieten cu zece prune. Unul dintre ei a mâncat opt prune, iar celuilalt i-au revenit două. E drept să fie aşa?
- Nu, – au răspuns toţi într-un glas – aşa nu-i corect, nu-i după dreptate!
Şi părintele Paisie continua:
- Atunci aşa. Doi prieteni aveau zece prune. Ei le-au împărţit egal între ei, câte cinci şi le-au mâncat. Aşa e drept?
- Da, aşa e drept! – au răspuns cu toţii.
- Însă aceasta este dreptate omenească, – remarcă părintele Paisie. Mai există şi dreptatea Dumnezeiască! Închipuiţi-vă că unul din prieteni, intuind că celuilalt îi plac prunele, zice: „Prietene, ia aceste prune, că eu nu le prefer şi uneori mă doare burta de la ele. Voi mânca numai una”. Aşadar, dă-i aproapelui ceea ce doreşte mai mult, nu jumătate, dă-i ce ai mai bun, iar pentru tine ţine ce-i mai rău. În aşa fel vei săvârşi după dreptatea Dumnezeiască – încheie stareţul.

1.Tăiem o bucată de pânză cu lungimea de 44 cm şi lăţimea de 16 cm. Punem părţile pânzei în două.
2.Trasăm liniile unde vom coase crucea. Să punem pe aceste linii panglicile subţiri în formă de cruce pe care să le coasem cu mâna sau la maşina de cusut. Crucea de pe punguţă mai poate fi brodată. Dimensiunile panglicii pentru cruce: lungime 1-10 cm, II – 6,5 cm
3.Coasem marginile punguţei pe dos, lăsând de la margini 0,5 cm. întoarcem punguţa pe faţă.

4.Marginea de sus a punguţei o îndoiem cu 2 cm şi o coasem, lăsând loc pentru a pune o panglică (şi a lega punguţa).
5.Punem panglica şi legăm punguţa. Capetele panglicii să le topim foarte atent la foc, pentru a nu se destrăma. Lungimea panglicii — 70 cm.
6.Punguţa se calcă, iar dacă mai rămâne loc se mai poate broda şi un ornament.