
De la Cuviosul Antonie de la Optina:
Desigur, ne-ar fi plăcut mai tare să ajungem în prealuminatul rai, întorcându-ne burta săturată de pe o perină moale pe alta. Însă cărăruşa într-acolo porneşte de la rădăcina Crucii, căci Împărăţia lui Dumnezeu se dobândeşte nu printr-o durere, nici prin două, ci prin nenumărate dureri! Şi vouă, şi mie ne place liniştitea însă cei ce sunt ai lui Hristos îşi răstignesc trupul încărcat de patimi şi pofte. Noi, însă, cu toţii suntem tare slabi şi neputincioşi şi ne gândim cu groază la răstignire, la cuiele de fier şi la suliţe! De aceea trebuie să răbdăm, în numele Domnului, măcar o privire urâtă în partea noastră, măcar o găzduire rece sau un refuz a cererii noastre şi să începem răstignirea noastră de la cele mai de jos trepte şi aşa încet-încet, după mila Domnului, ne vom târî şi noi în urma marilor martiri în Împărăţia Cerurilor!
De la Tihon Zadonski:
Aminteşte-ţi cât de mult ai păcătuit înaintea Domnului din tinereţile tale şi Domnul te-a răbdat. Ce ar fi fost dacă Dumnezeu ar fi procedat după dreptatea Sa? Demult sufletul tău s-ar fi chinuit în iad. Vezi cât de mult te-a răbdat El şi ţi-a dat după mila Sa, aşa şi tu fă aproapelui tău.
De la Cuviosul Avva Isaia:
Dacă fratele îţi va spune vreun cuvânt necuviincios din slăbiciunea sa, rabdă cu bucurie, căci dacă îţi vei vedea gândurile aşa cum le vede Cunoscătorul a toate, Dumnezeu, vei vedea că şi tu în multe ai greşit.
Cine rabdă în numele Domnului de dragul păcii, cuvintele unui om neînţelept şi dur, acela se va numi fiul păcii şi va dobândi pacea în suflet, în trup şi în duh.
Dacă îţi aminteşti de cei ce te insultă şi te urmăresc, nu te plânge pe ei, ci mai degrabă roagă-te Domnului pentru ei, ca pentru pricinuitorii marelui beneficiu pentru tine.
De la Sfântul Ioan Gură de Aur:
Când vei vedea că aproapele te amărăşte, nu-i răspunde cu niciun cuvânt jignitor şi nu-i dori răul pentru aceasta, ci întră în biserică, pleacă-ţi genunchii şi cu lacrimi în ochi roagă-te lui Dumnezeu să-ţi aline scârba şi să-ţi potolească tristeţea.

