Nu demult am visat că am făcut un interviu cu Dumnezeu.
- Aşadar, vreai un interviu cu Mine? – mă întrebă Dumnezeu în visul meu.
- Dacă aveţi timp să mi-l acordaţi… – am zis eu.
La care Domnul zâmbind, zise:
- Timpul Meu e veşnicia. Ce vreai să Mă întrebi?
- Ce Vă miră cel mai mult la oameni?
Şi Dumnezeu mi-a răspuns:
- Oamenii se plictisesc să fie copii, de aceea se grăbesc să crească cât mai repede, ca, devenind maturi, să vrea din nou să fie copii. Ei îşi irosesc sănătatea făcând bani… apoi îşi irosesc banii recuperând sănătatea. Gândindu-se îngrijoraţi la viitor, ei uită de prezent, încât nu mai au nici prezent, nici viitor. Ei trăiesc de parcă n-ar muri niciodată. Şi mor de parcă niciodată n-au trăit. Domnul mă luă de mână, tăcând împreună cu mine. Apoi L-am întrebat:
- Ca Părinte, ce credeţi că ar trebui, întâi de toate, să ştie copiii de pe pământ?
- Să ştie ei că nu pot impune pe nimeni să-i iubească. Tot ce pot ei este să îngăduie a fi iubiţi de alţii. Să ştie că nu este bine să se compare cu alţii. Să ştie a ierta întotdeauna. Să ştie ei că e de ajuns doar câteva clipe pentru a produce răni adânci în inimile scumpilor lor apropiaţilor şi mulţi ani pentru a le vindeca. Să ştie că un om bogat nu este cel care are mai mult decât toţi, ci acela căruia îi trebuie mai puţin decât celorlalţi. Să ştie că sunt oameni care vă iubesc cu ardoare, dar care n-au învăţat încă să-şi exprime sentimentele. Să mai ştie că doi oameni pot privi un lucru, dar să-l vadă diferit.
- Vă mulţumesc pentru timpul acordat – I-am spus cu smerenie. Ce ar mai trebui să ştie?
Dumnezeu zâmbi şi îmi răspunse:
- Pur şi simplu să ştiţi că Eu sunt alături…. întotdeauna!
